Viata ca o partitura la patru maini

Timpul ii presa. Daca nu intervenea vreun reviriment, se vor vedea din ce in ce mai putin. Distanta omora improvizatia, comanda o abandonare in scurt timp sau aranjamente conjugale.
Cum de s-au hotarat? A doua zi de Craciun, mancau, la cina si vorbele li se intindeau ca firele de branza pe care le trageau din cratita de pamant. Gabriel se extazia in fata culturii helvete. Agasata de ditirambii lui adresati artei culturii helvete. Agasata de ditirambii lui adresati artei iodlerului si curateniei parchetelor, Julia a izbucnit:
-M-am saturat de tara asta.
-Vino la Paris.
-Esti serios?
-Bineinteles.
-Ma "frei" langa tine?
-"Te freau".
-Acum?
-Imediat!
Au facut o pauza, uimiti de propria lor indrazneala.
-Si studiile tale?
-Mi-e egal.
-Si parintii tai?
-Mi-e si mai egal.
Iata, spusera tot. Minutul acela care ar fi putut sa fie greu, n-a atarnat deloc. Iar acest pas a fost facut cu atat mai usor cu cat a luat aspectul unui joc.

Despartirea de a doua zi nu le-a frant inima. Se revedeau peste o saptamana, la Paris. Acceptase sa vina sa locuiasca cu el in orasul cu acoperisuri cenusii.
Soarele lumina cu razele sau Muntii Cervin ale caror varfuri devenisera niste capele arzatoare, iar brazii niste lumanari ce asteptau sa fie aprinse pe altarul lor. Slava sterila a zapezii stralucea. Geul le punea ramurilor o bbarba de paiete si stresinilor un nas de alabastru. Era asa de frig incat, abia emise, cuvintele se spargeau cu clinchetul incantator al cristalului. Julia pastra pe obraji tandra roseata a dragostei. Oxigenul era un unguent care stergea ridurile. Lui Gabriel i se parea ca ramanand cu aceasta femeie, se va adapa chiar din izvorul prospetimii. Si-a luat in amintire expresia ei visatoare, seninatatea ei de copil.
Coborand in vale, le-a aruncat o ultima privire masivelor muntoase care ridicau in jurul lui o bariera materna, ii oofereau infinitul circumscris la dimensiunile unei gradini. Petrecuse cu Julia cateva zile pe umerii Pamantului. Molizii, brazii sclipitori in mansoanele lor de zapada i-au alcatuit o garda de onoare. N-ar fi fost surprins sa-i vada cum fac "Drepti!" in fata lui. Satele, cu clopotnitele lor bulbiforme, erau niste jucarii, torentii jubilau sub zapada, se rostogoleau pe pante ca pe niste tobogane. Faptul ca intreg peisajul era o miniatura dadea vietii viitoare cu Julia lejeritartea unui divertisment, a unui antract.

*