.jpg)
Stau si ma gandesc din nou cum ar fi daca noi am uita toate lucrurile care ni se intampla? Daca nu am mai sti despre ce a fost vorba in piesa de teatru la care am fost aseara sau daca nu am mai sti cum a fost prima data cand am reusit sa ducem la capat ceva ce ne-am propus de mult timp sa facem si nu mai terminam. Ar fi ciudat... Sa nu mai imi aduc aminte de tine, de mine, de noi sau de voi... Sa nu mai stiu ce culoare aveau ochii tai dimineata, ce gust are berea dupa o noapte nedormita, ce frumos e Romniceanul dupa ce te chinui sa dai primul graf din viata ta pe zidurile lui... Ar fi ciudat...
Niciodata nu am inteles care e diferenta dintre amintiri frumoase si amintiri urate. La sfarsit mereu ies pe dos. Stai o clipa sa-ti explic: a fost candva, tralala, si era frumos, ca-n povesti... Si apoi urmeaza trepidanta concluzie: a fost si nu mai este. Amintirile care au fost frumoase dor cel mai atre cand ajungi sa vezi si sa intelegi ca a fost si nu mai este... Era dragut cand era. Se mai poate indreptaa ceva? Mai se poate aduce la ceea ce era? Poti sa-mi raspunzi la vreo intrebare?
Apoi urmeaza si amintirile urate, de care te amuzi cand iti mai aduci aminte de ele, pt ca erau si nu mai sunt, pt ca atunci era greu si acum e bine, pt ca ai gresit si acum esti perfect, pt ca erai infantil si acum esti matur...
Off maturitatea asta... E atat de frumos sa fi infantil, ncii nu-ti imaginezi. Tu ncii macar nu ai fosat copil. Intodeauna ai cautat maturizarea, cat nici nu te bucurai de micile placeri ale vieti care numai copii le simt. Oricum, ne-am maturizat, dar am avut o copilarie frumoasa.
Mi-e dor de florile ce dansau seara pe veranda fluturand bine dantela de la fustele negre din catifea, si fredonand acceasi melodie de fiecare data. Soriceii in buline se adunau si spuneau povesti fiind acompaniati de domnitele-paianjen care aveau picioare lungi si subtiri cu care iti faceau in sac. Era frumos, dar nu mai este.
