sâmbătă, 26 septembrie 2009


Ridici încet paharul cu apă, cuprinzându-i cristalul rece cu doar două degete, comod. Undeva într-un colţ al camerei se învârt palele unui ventilator. Dacă te-ai uita în calendar ai descoperi desigur că e septembrie, însă e atât de cald în casă… Îţi faci vânt cu ziarul de ieri şi iei o înghiţitură. La etajul superior degetele cuiva se abat asupra corzilor unei chitări. Câteva note, o melodie cunoscută, un solo… Bluesman-ul creşte volumul astfel încât acum îl poţi auzi desluşit cântând. Închizi ochii, în timp ce picăturile de apă îţi alunecă prin gâtlej, dincolo de inimă, în întuneric…

Îl asculţi cântând, învârtind paharul în degete. Unghiurile preţioase ale obiectului reflectă cele câteva raze de lumină ce răzbat în cameră, aruncând sclipiri nemiloase ochilor tăi obosiţi. Nici măcar nu mai ţii minte de ce ai ochii obosiţi. Te întrebi atunci ce ai fi putut face… Ai muncit până târziu? Ai petrecut noaptea pe la vreo petrecere? Mai sorbi încă o dată din pahar şi îţi spui că oricum nu contează în momentul de faţă. De ce ar conta? Îl pui pe masă, mirându-te ce l-ar fi putut face pe vecin să se oprească din cântat, realizând că nici măcar nu ai observat până acum că s-a oprit şi nici nu ţi-ai dat seama ce cânta. Te încrunţi pentru un moment: unde ai fost?

Poate ca am fost cu tine. Poate ca inca imi tresare pielea cand imi spui ca "ma iubesti". Poate ca ar trebui sa incep si eu sa simt acelasi lucru. Poate ca te iubesc. Sigur!

vineri, 25 septembrie 2009

Colaps cerebral

Imagineaza-ti relatia noastra ca pe un drum pe care trebuie sa-l parcurgem, sa-l asfaltam, sa-l ingrijim. Are doua benzi care depind in exclusivitate una de cealalta. Dar ce se intampla cand apare si o a treia banda?

Nu pot exprima in cuvinte exact ce simt, dar in momentul in care esti langa mine si imi zabesti e ca si cum mi-ai sufla continuu in ureche. E o senzatie placuta si de mult uitata. Fluturii din stomac. Credeam ca nu mai au stomac in care sa zboare, dar se pare ca m-am inselat.

Tot timpul cautam scuze pt care nu ar trebui sa recunoastem ceea ce simtim, dar tot timpul ajungem la acelasi argument: suntem perfecti impreuna.

M asimt prost pt ca eu sunt la mijloc, intre cele doua benzi, iar in curnad vor fii din nou doar doua. Care dispare?

"Poti sa ma si injuri, ca eu tot voi tine la tine!"

luni, 21 septembrie 2009

I'm back, just as I said I'll be back



You're part time lover and full time friend!

Hey, remember that time when i would only read the backs of cereal boxes?

marți, 8 septembrie 2009

Si asta e pt tine



Si asta e pt ca te iubesc indiferent de ce ora e!:X

Mental break

Este 10:46 A.M. si e marti. Am stat toata seara treaza pt ca am avut numai cosmaruri. Astazi nu e ziua mea norocoasa.

joi, 3 septembrie 2009

Marti, 2


Okay. Deci in primul rand (asta ca sa nu ma asaltati cu comment-uri inutile) stiu ca azi e miercuri sau joi, iar titlul postarii este marti. :))
Nu asta era intentia. In fine. V-am spus vreodata cat de mult urasc introducerile? Adica niciodata nu-mi ies prea bine. Ideile bune imi vine pe parcurs (cuprins spre incheiere), dar vad ca de dta asta o idee a rasarit mai devreme decat ma asteptam.
Deci in fine, am de gand sa va povestesc despre noul meu plan de actiune asupra viitorului, dar am nevoie si de ajutorul vostru in asta. So, here it goes. Cum ar fii daca toti ne-am vinde cate un rinichi (stii cat costa unul pe Ebay?:|) si mi-ati dona mie banii. Iar cu banii castigati as merge in state, probabil California sau LA, si m-as combina cu Sam Koster ( =p~ ). In rest as face saptamanal naveta California (sau LA)/New York. Si as arata ca una din tipele alea mult prea sofisticate din Gossip Girl.( :>) Si ma mai gandeam si la o idee de genul sa-mi deschid o fabrica de bere care sa se numeasca "Plop" si inca una de tigari care sa se numeasca "Muntele Gaina". Sunt sigura ca o sa am super succes si ca o sa castig foarte foarte multi bani.

Dupa ce imi merge bine cu afacerile nou infintate o sa ma intorc in Romania si o sa demolez sk8 park-ul din Herastrau, o sa construiesc altul mai mare si mai smecher si o sa cer taxa la intrare (>:) ). Sper ca asa nu o sa mai vad toate distrusele adunate pe rampe:)) . Defapt cred ca o sa imi "selectez clientela" :)))

Apoi ma gandea sa-mi deschid si un restaurant de fite numit McNina, cu un meniu sofisticat si oferte atragatoare de genul "La 3 sandvisuri da' vita primiti un joint sau un pepsi gratis". NU, nu o sa las bautura la alegere:)))

In rest toate bune si frumoase. Acest post l-am scris pt ca trebuia sa mai fac si asta ca sa nu-mi stric programul de "diva". Si un alt motiv ar fi pt ca m-am saturat numai de posturi sentimentale si melodramatice.

Asa ca nu uitati copii dragi, face-ti-o numai cu prezervativ! Umh.. cada, lumanari, spuma, intuneric. (P.S.:nu folositi apa prea calda)

Nu stiu ce am azi de aberez sau ce-i cu faza total randomly care trebuia sa tina pe post de incheiere.:)))

marți, 1 septembrie 2009

Ea


Ea este Mihaela. Este incredibil de aeriana, dar eu tot o iubesc. Acest post este pt tine draga, asa cum ti-am promis. Voi incerca sa-mi amintesc toate tampenile care ai reusit sa le faci in doar 24 de ore.
***
Monica: A naibii curea! Imi tot cade. E prea mare. Nu-mi sta de nici o culoare.
Mihaela:(randomly): Hai la Mc!
Monica:(ironic): Ca sa ce? Sa-mi vina cureaua dupa?

***
Mihaela isi cumpara o inghtata. Era ca un copil mic de fericire. Fata ii radia de bucurie si de pofta ispitei dulci. Statea la aceeasi masa ca de obicei in Coffee Right. Era aproximativ 20.30. Lipscaniul arata genial in ziua aia. O desface incet ca sa-i savureze parca si aspectul. Rupe gratios amblajul, se linge pe bot cand deodata ii cade inghetata pe jos. I se schimba radical expresia de pe fata, parca mai avea putin si incepea sa planga. Sta ce sta, dupa care incepe sa rada isteric, dand vina pe soarta.
***
Cand plecam de pe Lispcani, in aceeasi zi, in care se intamplase sa si ploua, ne decidem sa o luam spre casa pe un drum diferit decat de obicei, adica sa trecem si pe langa Fire. Cum a trebuit sa ocolim pe platformele de lemn si sa trecem prin noroi, s-a intamplat ca singura gaura de pe intreg trotuarul, mica de altfel sa fara cunostinta cu piciorul Mihaelei. Restul e o cazatura zdravana!
***
Nu ma intelege gresit. Mihaela a tot ce ti-ai putea dorii. Sexy, simpatica, desteapta, dar cam aeriana fata:))) . Oricum nu o sa se intample nimic, daca nu ii dai paharul proaspat achizitonat cu pinguinii cu care te-ai mandrit toata ziua. Daca o sa faci greseala asta, paharul o sa ajunga tandarii, sau cum se mai spune, "una cu pamantul".

Asta a fost pentru tine roscato! Chiar si daca te-ai certa cu mine, tot prietena mea cea mai buna ramai:X

Love you!