Dragoste platonica

Ma gandeam la tine si m-am gandit sa-ti fac cu dedicatie un post pe Blog (vad ca e cul sa-ti insiri sentimentele pe blog cu speranta ca lumea va citi ceea ce simti si te va aprecia mai mult).

Ma gandeam cat de mult ne-am schimbat cu timpul. Parca mai ieri eram niste copii complexati de proprile persoane, traumatizati de adolescentii care incercam sa ne sacaie, certe, bate ca sa-si impuna superioritatea asupra noastra. Mai tii minte cand se luau de noi sau ai uitat complet?

Acum strada, care odinioara era plina de copii, pare pustie, trista. Nici parcarea in care ne jucam impreuna nu mai are acelasi farmec daca nu e mazgalita cu desene asimetrice mestesugite cu creta colorata.

Acum am crescut, ne-am "maturizat", sau cel putin cautam maturizarea acolo unde nu trebuie. E frumos sa ai o parere buna despre propria persoana, sa ne apreciam "calitatile" ipocrite, sa ne consideram mai buni daca facem rau altui om, daca ne batem joc de sentimentele altuia. Nu mi-o lua in nume de rau, si eu am acelasi comportament, si eu merg dupa aceeasi premiza ca si tine: "trebuie sa profitam de orice oportunitate, chiar daca asta inseamna sa ne batem joc de sentimentele unui biet om", in fond "orice zboara se mananca".

Niciodata nu am inteles de ce te victimizezi in ultimul hal, de ce continui sa vorbesti cu el daca nu iti place prezenta lui, de ce nu-i dai ignore daca te plangi ca nu-ti da pace pe messenger. Dar iti place asa. Iti place sa fii in centrul atentiei, iti place sa vezi ca esti placuta la vedere, ca esti cautata, ca primesti telefoane si mesaje de dragoste si la 12 noaptea. Eu abia am trecut de faza asta, la tine deabia incepe.

Oscilez intre doua lumi total paralele. De fiecare data cand ies cu tine, si cu "prietenii tai", care au ajuns involuntar si prietenii mei, ma cuprinde o stare de euforie. M a simt bine, ma simt puternica, ma simt placuta, apreciata, ma simt altfel. Poate pt ca acolo am posibilitatea de a o lua de la inceput. Poate pt ca nimeni nu-mi cunoaste defectele si acum am grija ca voi sa-mi vedeti doar calitatile. Poate pt ca nu-mi stiti viata, cu bune si cu rele, stiti doar aparenta, doar cat va las eu sa vedeti. Si nu strica din cand in cand o experienta noua.

Cand ma intorc la voi "prietenii mei", care am impresia ca involuntar o sa ajunga si prietenii tai, ma cuprinde o stare de melancolie. Cand merg in Coffee Right si ma uit la aceeasi masa pe care am avut grija sa las amprente semnificative ale trecutului meu, mi se naste un gol imens in stomac. Mi-e frica sa mai urc scarile din Romniceanu, sa mi se mai intinda machiajul pe fata. S-a intamplat de prea multe ori. Poate ca sunt o persoana intr-o oarecare masura impresionabila. (Hei, S, nu te mai simti prost, nu mai esti singurul.) Cand va vad fetele, mutrele care au avut grija sa ramana imagini semnificative in memoria mea, ma cuprinde o oarecare stare de melancolie...

Deja nu mai suportam, trebuia sa o iau intr-un fel sau altul de la capat, trebuia sa scap de acele sentimente negative, sa-mi fac o supradoza de fericire. E bine sa o iei din cand in cand de la inceput. Sa vezi ca persoanele de langa tine iti zambesc, cand ele nici macar nu stiu cu cine au de-a-face. Sa vezi ca esti apreciat (ce conteaza daca pt ceva fals?), sa ti se raspunda frumos, sa te ia de mana si sa iti spuna ca "esti cel mai bun lucru ca i s-a intamplat"...

Din cand in cand mai imi scot masca de minciuni, colorata cu superficialitate din dulap si ma mai joc de-a "bal mascat". In sinea noastra tot niste copii complexati am ramas. Tot mai transpiram de emotia unui nou inceput, de noastalgia vremurilor trecute. Doar ca acum e din ce in ce mai greu sa-ti ascunzi complexele, pt ca lumea a crescut odata cu noi, si la fel ca si mine, stie sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala.

Asta este pt noi!

Smile like you mean it

Astazi am descoperit ca totusi nu sunt asa de egoista cum credeam. Ori asta, ori sunt mai egoista decat mi-as fi inchipuit vreodata.

Intodeauna am crezut ca o sa fiu in stare sa turbez, rup, stric, distrug totul in jurul meu daca o sa mai m-i se intample inca o data. Mai ales daca o sa fie vorba de TINE a doua oara. Cu toate astea am aflat ca nu e chiar asa cum credeam. Cu toate astea, indiferent cat de mult mi-as calca orgoliul in picioare, si crede-ma ca doare nespus de tare cand ma mai gasesc in situatia de a face asta, as fii in stare sa trec peste toate ideile mele preconcepute, doar ca sa te vad fericit.

Intodeauna m-am gandit ca daca se va intampla vreodata asta, o sa fie sfarsitul prieteniei noastre, ca nu vei mai avea timp sa stai cu mine, ca nu iti vei mai face timp sa vii cu primul taxi in romniceanu de fiecare data cand am eu cate o criza de nervi ( a se aminti faza cand mai aveam putin si plangeam pt ca a cazut creta), ca nu ma vei mai asculta niciodata cu acelasi interes ca inainte si ca te vei gandi o jumatate de ora la o explicatie, ca dupaia sa dam vina pe Zeul Distrugerii(a.k.a. Asy), s.a.m.d.

Intodeauna m-am gandit doar la fericirea mea, niciodata nu m-am gandit ca si tu ai suflet, ca si tu ai probleme, ca si tu ai sentimente. Intodeauna te-am vazut ca pe cel mai bun prieten al meu si atat. Nimeni altcineva nu mai avea acces la tine.

Doar ca de cateva zile incoace am descoperit ca si tu, la fel ca mine ai un suflet, o inima rosie care iti pompeaza sangele in vene, iar de fiecare data cand am avut nevoie tu ai fost acolo, dar cand tu ai fi avut nevoie de cineva care sa te asculte eu nu eram.

Cred ca tocmai am realizat: "de ce sunt intodeauna ultima care afla". Eu am pretentia sa aflu prima, doar ca niciodata nu o sa se intample pt ca de cele mai multe ori nici nu ma intereseaza. Sau aflu, dar nu prelucrez informatia si ea se pierde, la fel ca imaginea proaspat pierduta a chipului ei. Sunt neatenta si egoista, asta clar! Dar datorita tie am inceput sa-i mai ascult si pe altii. Datorita tie mi-am dat seama ca atata timp cat eu sunt Soarele in Universul meu, trebuie sa am grija sa luminez si celelalte planete, nu sa pastrez caldura si gratia doar pt mine. Datorita tie am ajuns aici. Iti multumesc!

Asa ca am constientizat ca voi face orice ca sa te vad fericit! Indiferent de cate sacrificii ar costa..

http://www.youtube.com/watch?v=mkMwv8UFCRw&translated=1

Ma gandeam sa va aduc aminte:)

Carton

Memories. Nu cred ca voi uita prea curand starea mea de odinioara. Nu voi uita niciodata cum ma priveai TU. Dispretul neclintit din ochii tai imi provoca greata. Nu mai vreau sa-mi mai aduc aminte de anul trecut, de skate park-ul ala idiot, de totii "nefericitii" care nu sunt in stare sa-si diversifice activitatile, de dermatograful uzat de la prea multa folosire, de oja neagra aproape terminata, de ACEI pantaloni negrii uzati si tociti in genunchi si-n fund, cu buzunarul un pic rupt intr-o parte, de Tequila si Krishna, de secrete si ura... E doar o alta cicatrice conturata pe materia mea cenusie. Atata timp cat ma voi uita la ea, amintirea si sentimentul nu vor disparea. Si cu toate astea incerc sa o ascund: fond de ten, fard verde, mascara neagra, rochii fastuase, balerinii; o adevarata lady. Insa nu prea merge. Cel putin nu pentru mine. Chiar daca tu nu o mai vezi, EA inca este acolo.
***
Ore in sir petrecute in oglinda. Minute intregi pentru o demachiere completa, alt timp zabovit pe creme, parfumuri scumpe, haine chic. Pierdem jumatate din zi pentru a ne aranja, deoarece nu ne permitem sa iesim altfel din casa, sa ne vada lumea altfel decat le permitem. Lasam o impresie de gheata, fascinanta: traim in lumea perfecta, avem cei mai grozavi prieteni, cele mai alese haine si intodeauna parem ca iesim dintr-un salon. Toate astea pentru ce?
Defapt incercam sa ascundem ca suntem mai complexate decat parem, ca viata noastra nu e atat de fericita, atata timp cat fericirea altora depind de noi. Destine intortocheate... Nu ma intelege gresit! Asta nu inseamna neaparat ca mintim! Te mint pe tine in aceeasi masura in care ma mint si pe mine. (Se mai considera minciuna?)
Avem fantezii cu Fat-Frumos care vine pe un cal alb, cu un buchet de crini in mana si o sticla de vin alb cerandu-ne de sotie. Si cand se intampla dam cu piciorul. Avem tot ce ne dorim si refuzam sa admitem asta. Nu ne multumim cu nimic! Viata noastra se complica inutil, pana cand ajungem in putinele dar crucialele puncte in care cedam si nu mai avem cale de intoarcere. Atunci plangem pana cand machiajul se intinde pe toata fata. De ce? Pentru ca ne pasa, desi nu lasam aceasta impresie. Parem niste oameni de carton cu o inima care pompeaza vaselina nu sange, dar nu e asa. Desi noi nu zambim niciodata, ne bucuram. Desi noi nu plangem niciodata, in sinea noastra urlam. Desi nu ti-am spus ca esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata asta nu inseamna ca nu este asa. Avem si noi sentimente. Stim ce e durerea la fel de bine cum stim si ce e fericirea. Plangem in fiecare seara fara sa ne vada nimeni doar ca sa nu ne stricam imaginea. Formam o cochilie de diamant in jurul nostru. E impenetrabila, nimic nu o poate distruge. Nici macar tu! Asa ca nu mai incerca sa intelegi, pentru ca nu vei reusi niciodata.
Acum, tu cititorule, tu care ne invidiai odinioara, nu te bucuri mai mult de viata ta simpla decat inainte?
***
Inainte de a a ti se deschide portile Valhalei, zeii iti puneau doua intrebari. In functie de raspunsul dat intrai sau nu in Pardis. Prima intrebare:"Ai dus o viata fericita?". Dupa ce dadeai raspunsul primeai si a doua intrebare:"Viata ta a adus fericre altora?"
***
Nu mai cruci ochii. Te citez: "Nu trebuie sa fii astronaut ca sa-ti dai seama ca asta este pentru TINE!"