Ma gandeam la tine si m-am gandit sa-ti fac cu dedicatie un post pe Blog (vad ca e cul sa-ti insiri sentimentele pe blog cu speranta ca lumea va citi ceea ce simti si te va aprecia mai mult).
Ma gandeam cat de mult ne-am schimbat cu timpul. Parca mai ieri eram niste copii complexati de proprile persoane, traumatizati de adolescentii care incercam sa ne sacaie, certe, bate ca sa-si impuna superioritatea asupra noastra. Mai tii minte cand se luau de noi sau ai uitat complet?
Acum strada, care odinioara era plina de copii, pare pustie, trista. Nici parcarea in care ne jucam impreuna nu mai are acelasi farmec daca nu e mazgalita cu desene asimetrice mestesugite cu creta colorata.
Acum am crescut, ne-am "maturizat", sau cel putin cautam maturizarea acolo unde nu trebuie. E frumos sa ai o parere buna despre propria persoana, sa ne apreciam "calitatile" ipocrite, sa ne consideram mai buni daca facem rau altui om, daca ne batem joc de sentimentele altuia. Nu mi-o lua in nume de rau, si eu am acelasi comportament, si eu merg dupa aceeasi premiza ca si tine: "trebuie sa profitam de orice oportunitate, chiar daca asta inseamna sa ne batem joc de sentimentele unui biet om", in fond "orice zboara se mananca".
Niciodata nu am inteles de ce te victimizezi in ultimul hal, de ce continui sa vorbesti cu el daca nu iti place prezenta lui, de ce nu-i dai ignore daca te plangi ca nu-ti da pace pe messenger. Dar iti place asa. Iti place sa fii in centrul atentiei, iti place sa vezi ca esti placuta la vedere, ca esti cautata, ca primesti telefoane si mesaje de dragoste si la 12 noaptea. Eu abia am trecut de faza asta, la tine deabia incepe.
Oscilez intre doua lumi total paralele. De fiecare data cand ies cu tine, si cu "prietenii tai", care au ajuns involuntar si prietenii mei, ma cuprinde o stare de euforie. M a simt bine, ma simt puternica, ma simt placuta, apreciata, ma simt altfel. Poate pt ca acolo am posibilitatea de a o lua de la inceput. Poate pt ca nimeni nu-mi cunoaste defectele si acum am grija ca voi sa-mi vedeti doar calitatile. Poate pt ca nu-mi stiti viata, cu bune si cu rele, stiti doar aparenta, doar cat va las eu sa vedeti. Si nu strica din cand in cand o experienta noua.
Cand ma intorc la voi "prietenii mei", care am impresia ca involuntar o sa ajunga si prietenii tai, ma cuprinde o stare de melancolie. Cand merg in Coffee Right si ma uit la aceeasi masa pe care am avut grija sa las amprente semnificative ale trecutului meu, mi se naste un gol imens in stomac. Mi-e frica sa mai urc scarile din Romniceanu, sa mi se mai intinda machiajul pe fata. S-a intamplat de prea multe ori. Poate ca sunt o persoana intr-o oarecare masura impresionabila. (Hei, S, nu te mai simti prost, nu mai esti singurul.) Cand va vad fetele, mutrele care au avut grija sa ramana imagini semnificative in memoria mea, ma cuprinde o oarecare stare de melancolie...
Deja nu mai suportam, trebuia sa o iau intr-un fel sau altul de la capat, trebuia sa scap de acele sentimente negative, sa-mi fac o supradoza de fericire. E bine sa o iei din cand in cand de la inceput. Sa vezi ca persoanele de langa tine iti zambesc, cand ele nici macar nu stiu cu cine au de-a-face. Sa vezi ca esti apreciat (ce conteaza daca pt ceva fals?), sa ti se raspunda frumos, sa te ia de mana si sa iti spuna ca "esti cel mai bun lucru ca i s-a intamplat"...
Din cand in cand mai imi scot masca de minciuni, colorata cu superficialitate din dulap si ma mai joc de-a "bal mascat". In sinea noastra tot niste copii complexati am ramas. Tot mai transpiram de emotia unui nou inceput, de noastalgia vremurilor trecute. Doar ca acum e din ce in ce mai greu sa-ti ascunzi complexele, pt ca lumea a crescut odata cu noi, si la fel ca si mine, stie sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala.
Asta este pt noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu