Viata ca o partitura la patru maini

Timpul ii presa. Daca nu intervenea vreun reviriment, se vor vedea din ce in ce mai putin. Distanta omora improvizatia, comanda o abandonare in scurt timp sau aranjamente conjugale.
Cum de s-au hotarat? A doua zi de Craciun, mancau, la cina si vorbele li se intindeau ca firele de branza pe care le trageau din cratita de pamant. Gabriel se extazia in fata culturii helvete. Agasata de ditirambii lui adresati artei culturii helvete. Agasata de ditirambii lui adresati artei iodlerului si curateniei parchetelor, Julia a izbucnit:
-M-am saturat de tara asta.
-Vino la Paris.
-Esti serios?
-Bineinteles.
-Ma "frei" langa tine?
-"Te freau".
-Acum?
-Imediat!
Au facut o pauza, uimiti de propria lor indrazneala.
-Si studiile tale?
-Mi-e egal.
-Si parintii tai?
-Mi-e si mai egal.
Iata, spusera tot. Minutul acela care ar fi putut sa fie greu, n-a atarnat deloc. Iar acest pas a fost facut cu atat mai usor cu cat a luat aspectul unui joc.

Despartirea de a doua zi nu le-a frant inima. Se revedeau peste o saptamana, la Paris. Acceptase sa vina sa locuiasca cu el in orasul cu acoperisuri cenusii.
Soarele lumina cu razele sau Muntii Cervin ale caror varfuri devenisera niste capele arzatoare, iar brazii niste lumanari ce asteptau sa fie aprinse pe altarul lor. Slava sterila a zapezii stralucea. Geul le punea ramurilor o bbarba de paiete si stresinilor un nas de alabastru. Era asa de frig incat, abia emise, cuvintele se spargeau cu clinchetul incantator al cristalului. Julia pastra pe obraji tandra roseata a dragostei. Oxigenul era un unguent care stergea ridurile. Lui Gabriel i se parea ca ramanand cu aceasta femeie, se va adapa chiar din izvorul prospetimii. Si-a luat in amintire expresia ei visatoare, seninatatea ei de copil.
Coborand in vale, le-a aruncat o ultima privire masivelor muntoase care ridicau in jurul lui o bariera materna, ii oofereau infinitul circumscris la dimensiunile unei gradini. Petrecuse cu Julia cateva zile pe umerii Pamantului. Molizii, brazii sclipitori in mansoanele lor de zapada i-au alcatuit o garda de onoare. N-ar fi fost surprins sa-i vada cum fac "Drepti!" in fata lui. Satele, cu clopotnitele lor bulbiforme, erau niste jucarii, torentii jubilau sub zapada, se rostogoleau pe pante ca pe niste tobogane. Faptul ca intreg peisajul era o miniatura dadea vietii viitoare cu Julia lejeritartea unui divertisment, a unui antract.

*

Metallica la tambal

Cu siguranta sunt oameni care depasesc limita artei zambind, atingand cu acelasi zambet maiestria desavarsita, devenind astfel genii! "Cantaretul" din clipul asta intrece limita artei, devenind un geniu al tambalului. Toata admiratia si respectul pentru el, si evident, multumiri celui care e filmat, pentru insipratia de a-l publica aici!

Camera se tavalea in albul murdar a peretilor. Nimic de comentat. Ea se preface ca are o idee. El nu o ia in seama.
-Spune ceva, reactioneaza fata incercand sa sparga tacerea.
-Cum e sa ai un vagin?
-Asta ti se pare subiect de discutie?
-Ai ceva mai bun?
-Sincer nu, dar nici la asta nu ma gandeam
-Sunt imprevizibil, nici nu am cuvinte.
Baiatul incepe si rade. Fata schiteaza o expresie, dand de inteles ca nu gaseste gluma. De politete, zambeste si ea.
-Si.. Cum a fost astazi la facultate?
-Interesant
Scoate o tigara, o aprinde si o rezeama de scrumiera. Fata se uita urat la scrumiera.
-Ma scuzi. Nu fumezi?
-M-am lasat.
-A da? Cum ai reusit? Eu incerc de cativa ani...
-Pur si simplu. Am facut cancer.
-Si mai ai? L-ai tratat? Il tratezi?
Fata isi pune mana in parul ei rosu si des, apuca de o suvita si trage salbatic de ea. Podoaba capila cade pe podea, lasand in urma un cap oval si lucios.
-Nu ma asteptam la asta.
-Acum eu te-am lasat fara cuvinte. 1-1. Fac chimio-terapie de doi ani.
-Interesant. Si doare...?
-Nu chiar. Nu simt nimic. Nici macar sufletul nu mi-l mai simt. Uita-te si tu la mine. Ce fac aici? Ce facem aici? Deprimante sunt camerele de la internat... Ai observat ca miroase a urina de sobolan?
-Da. Cu timpul te obisnuiesti cu mirosul. Dupa 2 ani de stat aici. Tu deabia ai ajuns. O sa vezi... In scurt timp nu o sa mai simti nici tu nimic.
-Da... "E miros de cadavre iubito/.../Acopera covorul cu parfume tari"
-Bacovia...
-Da.
Urmeaza un scurt moment de tacere. Tinerii, stau amandoi cu privirea in pamant. Baiatul mai trage un fum si stinge tigara:
-Ne culcam?
-Da.

2010

Being happy doesn't mean that everything is perfect. It means that you've decided to look beyound the imperfections. Maybe it's best to close your eyes and live the moment like it's the last time when you breathe. It feels good, because perfection doesn't exist. It's just a mental stare.

Ia aceasta coala de hartie. Imagineaza-ti cum o modelezi, o tai, o rupi, o deteriorezi, o strici, o uzezi, o pictezi, pana cand la urma, nu mai rezista si se rupe. Si plangi, si plangi pt ca ti-e dor de coala de hartie, si te uiti la ea, si incerci sa o aduci la starea anterioara. Si pana la urma o lipeste, o modelezi, o manevrezi, pana cand faci o lebada din hartie.
Pt ca prietenia nu se arunca la gunoi dupa prima deterioarare, ci se peticeste, se lipeste, pana cand creezi ceva mai frumos. :)

Asta este pt Ovii! Ma bucur ca ne-am cunoscut si iti multumesc ca-mi esti aproape!:X

Noroi .

Te trezeşti în toiul nopţii, cu luna albă şi rece luminând pădurea. E răcoare, aerul încărcat cu umezeală îţi desfată nările în timp ce te dezmeticeşti din urma căderii. Te uiţi în sus şi încerci să apreciezi distanţa – te-ai rostogolit pe puţin şaptezeci de metri… Sau ai visat? Curios că nu pui întrebări, deşi înfăţişarea mea îţi este cu siguranţă necunoscută. Îţi întind o mână şi te ridic, dojenindu-te: “Scoală, beţivule”. Voi aveţi o mare slăbiciune numită “ruşine”. Vă este frică să deveniţi penibili ori… slabi în ochii celorlaţi, încercaţi să le păreţi tuturor ceea ce nu sunteţi, tocmai de asta nu mă întrebi nimic, aşa cum nu au făcut nici alţii înaintea ta, de frică să nu afli vreun adevăr care să te doară. Dar voi sunteţi… atât de penibili şi atât de slabi!… Probabil că nici nu aţi fi supravieţuit până în acest moment dacă nu aţi fi fost apăraţi de realitate; aţi fi murit de ruşine! Eu nu am acest defect, sunt perfect conştient de calităţile şi de rolul meu, cât despre adevăr el mi-a fost mereu bun prieten. Din păcate (oare?) mi-e greu să cred că specia ta şi-l va alătura vreodată ca aliat şi nu ca duşman. Poate te consolează gândul că aşa este felul oamenilor, să se mintă duios; pe mine nu m-ar încălzi cu nimic… “Dar hai degrabă”, îţi spun şi pornim amândoi la drum prin întuneric. Merg în faţă, râzând pentru mine însumi, iar tu mă urmezi tăcut cu rucsacul noroit în spate. Ajungem în dreptul unui pârâu iar tu mă priveşti cu mirare. “De ce nu trecem?” mă întrebi; mă dau în lături iar tu înţelegi: trebuie să treci primul. Însă eziţi. Pârâul acesta are ceva ciudat în curgerea lui lină şi tăcută: e ceva strălucitor sub apele răcoroase, ceva care se unduieşte, se joacă şi te cheamă… Te apleci. „Deci?!”, te întreb nerăbdător. Au mai trecut atâţia ca tine şi toţi au făcut la fel. Nu voi putea niciodată spera a vă înţelege această fascinaţie pentru o oglindire nedistorsionată, şlefuită. „Ce s-a întâmplat cu mine?!”, exclami patetic pipăindu-ţi faţa. După estimările mâinilor tale cărnoase eşti încă viu. „Ce naiba mi-ai făcut?!”, continui. Cât de jenant trebuie să fie să îţi priveşti faţa distrusă oglindită în apă, să te vezi mort, totuşi mişcând, aici… Râd ca de o glumă bună. „Râd pentru că este o glumă”, îţi explic apoi. „Nu ţii minte nici oglinda asta? Cred că ar trebui să te duc la un doctor, mă îngrijorezi.” Desigur că nu vrei să vezi nici un doctor şi spui aproape gâtuit că totul e în ordine. De parcă ai avea de unde să ştii! Ha!

Lumina însă se concentrează într-un punct aproape de malul celălalt: o perlă! Desigur că ai avut halucinaţii din cauza băuturii… Ba chiar îţi aduci aminte că soţia ta tocmai de asta te-a urât atât; erai un beţiv. Şi obişnuia să poarte un colier cu o perlă… O ridici de acolo, din nămol, întrebându-te oare cine ar fi putut-o pierde, o ştergi cu batista ca pe un lucru preţios şi o vâri în buzunar, privindu-mă fix. Eşti acum de cealaltă parte a lacului.

– Ştii… Puteai să o laşi acolo…
– Ce?!… Pentru ce să o las?… E atât de frumoasă… Să o las în noro…
– Şi nu-i aşa că ai să o vinzi? Hm?
– …
– Hm?…
– Tu…
– Eu.
– Te cunosc de undeva…
– Dar normal. Fireşte că ţi-ai pierdut memoria. Suntem vechi prieteni.
– Vrei să îmi furi perla! E a mea! A MEA MĂ AUZI?!

Indispersabil

Actul I, Scena I
(Sena goala, doi actori, o fata si un baiat. Baiatul sta jos, rezemat de perete, fara sta in picioare langa el)

EL: Cum ai putea sa te gandesti la asta?
EA: Incerc sa iau in calcul toate posibilitatile.
EL: Iti place sa fii pesimista?
EA: Numesti asta pesimism? Eu il numesc realism.
EL: Reala, ca intodeuna. Eu sunt doar un umanist obosit.
EA: Obosit de ce?
EL: Obosit de mine, obosit de tine, obosit de noi. Obosit de mirosul din sala asta.
(Baiatul isi aprinde o tigara)
EA: N u ai de gand sa te lasi? Stii ca nu iti face bine.
EL: Probabil. Dar nici tu nu imi faci mai mult bine decat tigara asta
EA: Ma obosesti. Esti stresant. Esti bolnav. Lasa-ma in pace!

(Fata paraseste scena cu pasi grei. Publicul se ridica in picioare si aplauda. Baiataul se uita, se ridica in picioare si pleaca si el, iesind pe cealalta parte a scenei)

M-am decis ca de data asta sa ma pun eu in locul baiatului, sa joc eu rolul masculin, pt ca tu esti doar o fata sensibila.

November rain

I.
Unde mi-e inima scumpule?

II.
Privesc in intensitatea golului din privirea ta. Nimic. Nu pot decat sa reproduc aceste cuvinte din nou si din nou in cap. Mintea mea e mai vraiste ca a ta, sunt sigura de asta. "Eu sunt in stare sa-mi fac curat in cap, tu esti?"
Off draga Nana, nici nu-ti imaginezi cat gresesti! De ce ai mereu impresia ca esti cea mai buna, cand defapt gresesti mereu? De ce incerci sa dai vina pe altii si nu esti in stare sa accepti ca ,poate, s-a strecurat o mica eroare in calculul tau? De ce crezi ca daca EL iti spune "Lasa-ma" este doar o invitatie catre inima lui?
Chiar nu intelegi draga Nana ca viata ta e intr-o perioada de declin? De ce crezi ca tu esti protejata de vreo forta magica? Nu te crezi om, Nana ? Ba esti! Si inca cum!
Nu observi ca IL stresezi, ca II provoci scarba draga Nana? Controleaza-te iubito! Parul tau blond, ochii albastrii si zambetul prefacut nu te vor salva mereu. Eu imi dau seama ca gresesti Nana. De ce nu vrei sa intelegi asta? De ce nu vrei sa te schimbi? Sau poate ca vrei, dar nu poti... TACI! Nu exista nu pot, exista nu vreau. Ai ajuns sa-mi provoci si mie scarba Nana. Nu mai rade prefacut si da-ti o palma. Poate iti revii...
"Esti bolnava!"

III.
Nu te mai stradui sa te machiezi honey. Nu esti in stare sa vezi ca nu mai ai fata?

I don't like you anymore!

Don't turn on the light. I feel better when I can't see you. I don't like you anymore. Dust ! (you know what I mean)

Daca ar fi sa ne gandim macar o clipa la trecutul noastru jalnic am realiza ca nu suntem decat niste trecatori prin viata, niste calatori in spatiul perpetuu al universului. Nimic nu e mai trist decat sa constientizezi ca nu ai suflet, ca esti doar un cadavru de carton programat sa sufere, sa se bucure, sa planga si sa rada fara vointa proprie si fara drept de acuzare. Suntem doar niste ghemotoace de lana, marionte in reprezentarea pe scena a lui Dumnezeu. Ne calcam singuri in picioare. Haos! Globarizare!

Deconectare. Nimic nou

Oameni. Hartii aruncate in cosul universului. Nimicuri plus ceva aer. Flori. Scamele de pe un pulover. Vise plus ceva aruncari. Teatru. Nimic. Nu mai pun nici un plus.

I

Vreau sa urlu, ditrug, tip. Vreau sa vad, zambesc, rad. Vreau totul, dar nimic. Nimic concret. Vreau sa nu fie nimic ca inainte. Vreau sa continue. Se misca in cerc, se misca in cerc, din nou si din nou.
-Tu, domnul cu palarie! Ai adormit?
-Nu, sunt atent la piesa.
-Cu ochii inchisi?

II

Ti-as putea dezvalui totul intr-o clipa chiar cu riscul de a te face sa razi la inceput. As putea, asa cum stau acum la cativa metrii in fata ta, sa iti fac un semn. Dar nu o sa o fac, nu o sa-ti vorbesc, nu meriti. Ai fi vrajit, hipnotizat, pentru ca ai afla ca eu cunosc detalii de care erai sigur ca stii numai tu (cata naivitate!). Ti-as aminti de Anca. O mai tii minte? E cea cu care ti-ai inselat prima data sotia. Stiu si cat ai platit-o, ha ha! Cat a plans saraca atunci cand a aflat. Ma tem ca nu ai sa o intalnesti prea curand. De obicei sinucigasii ajung intr-un loc un pic mai singuratic. Cat de greu trebuie sa le fie lor sa te vada cu adevarat, asa cameleonic cum esti, imbracat frumos, mereu venind la timp la intalniri si nederanjind pe nimeni. Uneori ma intreb daca trebuie sa plang sau sa rad cand imi dau seama ca numai tu si eu stim toate astea...
Dar va veni sigur acea zi. Acea zi in care va trebui sa descoperi singur adevarul. Parca te vad: mergi in pas grabit prin frunzele ude de toamna. Te-a prins ploaia pe munte si incepe sa se faca frig, dar tie nu-ti pasa. Ti-am zis-o si ti-o mai repet: esti naiv. Esti naiv sa crezi ca nici un rau nu ti se poate intampla, ca nu ai cum sa gresesti niciodata fatal, ca tu esti vreo fiinta speciala aparata de o forta necunoscuta. Ha! Mai ai sa iti spui ca esti nemuritor! Imi rezerv dreptul de a te aduce la realitate si de a te zvarli cu fata in noroi. Trebuie sa iti marturisesc cu aceasta ocazie ca, tinand cont de simplitatea mintii tale, te pricepi. Si inca cum. Dar sa revenim la tine. Cu gandul la cabana calduroasa, mergi prin ploaia rece tot mai repede, intrebandu-te din cand in cand de ce drumul de intoarcere este mai lung. Vezi o floare uda, galbena. Ii curmi viata rupand-o din radacini. Astepti sa ajungi, sa-ti vezi prietena pe care de curand ai inslutat-o, cerandu-ti scuze si aducand-ui o floare, dand dovada ca esti atent la reprosurile ei. Ajungi. Ea e cu EL.
Naiv! Ti-am spus! Nu ai ce cauta aici. Cara-te acasa!

III

Taci! Pupa-ma!

Cronofag

Se pogorâse templul
să ia lumea şi s-o-ntoarcă
Iar timpul, îngheţat în matcă,
rânjea fudul –
Abia acum era destul.

În rotirea zorilor nopţii
venise ursul, veniseră hoţii
I-am ademenit eu, cu toţii
şi i-am zăvorât în seu.
I-am uitat, apoi,
lângă şemineu.

La mirosul lor,
purtat încet, pe fum uşor,
La strigăte furioase, criminale
de copil
cavoul trosni tare.
În sictir.

Demonul, mut, demonul, furios
cu coarne de diamant negru
şi bocanci de os
se zvârcoli,
zgâriând în uşi.
era închis de prea multă vreme,
cu dor de sânge,
cu plumb în vene…
Iar gazda se teme
că-l scapă.

Mugi scurt.
Şi izbucni.
Fu foc, fu fulger,
fu groază şi fu ger.

Născut din negură dădu cu lumină
iar viaţa ce înainte era prea puţină
înflori binişor în rău.

Căci tot ce se naşte e eroare divină
E mugur de moarte şi mâncare puţină
E suflu de dragoste în bălţi de benzină
ce murmură mult ş-aşteaptă
să se-aprindă-n hău…

Şi-n van.

Demonul râse — mişcare completă
Lumea era din nou imperfectă
În viaţă cu vrajbă
În moarte cu silă
Între cu lene şi durere de bilă…

De-i râzi în faţă eşti glumă umilă
De te înnebuneşte taci şi suspină
Cu spatele-i întors spre lumea cretină
ridică braţele spre ce va să vină

Ticăie.

Demonul şi pustnicul
vrajba şi fiorii
au deschis poarta sărbătorii
de apoi. Cu nimicul.

Şi s-a făcut înc-o lume nouă,
mai bună sau mai rea…

…

Posibil. Probabil

Visam că stăteam pe un maldăr mare de cărbuni. Cărbunii, cum le este menirea, ardeau, dar mie nu-mi păsa. Stăteam liniştit, de parcă nimic nu era ciudat iar bocancii mei groşi mă izolau de focul de dedesubt.

Începuse toamna încet, cu frunze reci şi ploi ruginite. Uzina de lângă deversase iar porcării în apa limpede. Iar apa nu mai era limpede. Am auzit de departe un strigăt. Cineva mă chema din munţi, iar eu am plecat de pe cărbunii ce se stinseseră. Ploua tare, furios asupra drumului de piatră pe care urcam anevoie. Nu vedeam nimic înainte, în urmă percepţia mea se surpa — nu conta nimic din drumul care trecuse. Urcam din ce în ce mai obosit, dar îndârjit. Era drumul creat pentru mine, pe care nu-l mai urmase nimeni. Se surpa în urma mea pentru a nu mai fi parcurs de altcineva. Ajungând pe o culme mi-am coborât gluga galbenă, privind de data asta neînfricoşat către stele. Se lăsau, se ridicau, într-un dans ciudat care crăpa lumea în jurul meu. Am zâmbit satisfăcut — probabil că lumea era un vis urât cu vaci nebune şi câini călcaţi de maşini. Aşteptam să văd viitorul, undeva dincolo de lume, mai sus de cer şi dacă se putea mai departe de Vega.

Un susur de izvor mi-a amintit că mi-era sete. M-am uitat în jos, văzând stafii de fum şi ceaţă alungate din adâncuri. Visul se surpă şi el, într-o realitate de sex shop-uri şi pietoni rătăciţi la jumate de trecere.

“Iar ai întârziat?!” mă necruţă vocea. Întârziasem. Niciodată nu mi-a plăcut să-mi scurtez visele.

Untitled

Deci nu am gasit un mod mai bun de a-ti marturisi ca te iubesc si ca fara tine nimic nu e bine. Ca oficial detest ziua de vineri pt ca nu ne-am vazut decat 5 minute in pauza, in care mi-a fost frica sa te iau in brate desi as fi dat orice sa o fac. Ca oficial ador sa stau cu tine in parc si sa discutam. Ca-mi place cum miros parfumurile noastre combinate. Ca ador cand imi zambesti si ca nu-mi place cand "te dai" la Pixxie. Ca in momentul asta as vrea sa fii langa mine si sa te pup pe gat. As vrea sa ma uit in ochii tai si sa vad cum ti se lumineaza fata cand zambesc. Deci nu pot decat sa-ti multumesc ca ma apreciezi pt ceea ce sunt eu si ca mereu imi esti aproape cand am nevoie. Iti multumesc ca imi asculti toate aberatile fara sa te plictisesti. Eu nu pot decat sa-ti ofer o cale deschisa catre inima mea si te invit bucuroasa sa-mi impartasesti dragostea. Stiam ca vei citi acest post, dar crede-ma ca nu cred ca as fii avut vreodata curaj sa-ti spun asta in fata.

Te ador! <3 V!

Ridici încet paharul cu apă, cuprinzându-i cristalul rece cu doar două degete, comod. Undeva într-un colţ al camerei se învârt palele unui ventilator. Dacă te-ai uita în calendar ai descoperi desigur că e septembrie, însă e atât de cald în casă… Îţi faci vânt cu ziarul de ieri şi iei o înghiţitură. La etajul superior degetele cuiva se abat asupra corzilor unei chitări. Câteva note, o melodie cunoscută, un solo… Bluesman-ul creşte volumul astfel încât acum îl poţi auzi desluşit cântând. Închizi ochii, în timp ce picăturile de apă îţi alunecă prin gâtlej, dincolo de inimă, în întuneric…

Îl asculţi cântând, învârtind paharul în degete. Unghiurile preţioase ale obiectului reflectă cele câteva raze de lumină ce răzbat în cameră, aruncând sclipiri nemiloase ochilor tăi obosiţi. Nici măcar nu mai ţii minte de ce ai ochii obosiţi. Te întrebi atunci ce ai fi putut face… Ai muncit până târziu? Ai petrecut noaptea pe la vreo petrecere? Mai sorbi încă o dată din pahar şi îţi spui că oricum nu contează în momentul de faţă. De ce ar conta? Îl pui pe masă, mirându-te ce l-ar fi putut face pe vecin să se oprească din cântat, realizând că nici măcar nu ai observat până acum că s-a oprit şi nici nu ţi-ai dat seama ce cânta. Te încrunţi pentru un moment: unde ai fost?

Poate ca am fost cu tine. Poate ca inca imi tresare pielea cand imi spui ca "ma iubesti". Poate ca ar trebui sa incep si eu sa simt acelasi lucru. Poate ca te iubesc. Sigur!

Colaps cerebral

Imagineaza-ti relatia noastra ca pe un drum pe care trebuie sa-l parcurgem, sa-l asfaltam, sa-l ingrijim. Are doua benzi care depind in exclusivitate una de cealalta. Dar ce se intampla cand apare si o a treia banda?

Nu pot exprima in cuvinte exact ce simt, dar in momentul in care esti langa mine si imi zabesti e ca si cum mi-ai sufla continuu in ureche. E o senzatie placuta si de mult uitata. Fluturii din stomac. Credeam ca nu mai au stomac in care sa zboare, dar se pare ca m-am inselat.

Tot timpul cautam scuze pt care nu ar trebui sa recunoastem ceea ce simtim, dar tot timpul ajungem la acelasi argument: suntem perfecti impreuna.

M asimt prost pt ca eu sunt la mijloc, intre cele doua benzi, iar in curnad vor fii din nou doar doua. Care dispare?

"Poti sa ma si injuri, ca eu tot voi tine la tine!"

I'm back, just as I said I'll be back

You're part time lover and full time friend!

Hey, remember that time when i would only read the backs of cereal boxes?

Si asta e pt tine

Si asta e pt ca te iubesc indiferent de ce ora e!:X

Mental break

Este 10:46 A.M. si e marti. Am stat toata seara treaza pt ca am avut numai cosmaruri. Astazi nu e ziua mea norocoasa.

Marti, 2

Okay. Deci in primul rand (asta ca sa nu ma asaltati cu comment-uri inutile) stiu ca azi e miercuri sau joi, iar titlul postarii este marti. :))
Nu asta era intentia. In fine. V-am spus vreodata cat de mult urasc introducerile? Adica niciodata nu-mi ies prea bine. Ideile bune imi vine pe parcurs (cuprins spre incheiere), dar vad ca de dta asta o idee a rasarit mai devreme decat ma asteptam.
Deci in fine, am de gand sa va povestesc despre noul meu plan de actiune asupra viitorului, dar am nevoie si de ajutorul vostru in asta. So, here it goes. Cum ar fii daca toti ne-am vinde cate un rinichi (stii cat costa unul pe Ebay?:|) si mi-ati dona mie banii. Iar cu banii castigati as merge in state, probabil California sau LA, si m-as combina cu Sam Koster ( =p~ ). In rest as face saptamanal naveta California (sau LA)/New York. Si as arata ca una din tipele alea mult prea sofisticate din Gossip Girl.( :>) Si ma mai gandeam si la o idee de genul sa-mi deschid o fabrica de bere care sa se numeasca "Plop" si inca una de tigari care sa se numeasca "Muntele Gaina". Sunt sigura ca o sa am super succes si ca o sa castig foarte foarte multi bani.

Dupa ce imi merge bine cu afacerile nou infintate o sa ma intorc in Romania si o sa demolez sk8 park-ul din Herastrau, o sa construiesc altul mai mare si mai smecher si o sa cer taxa la intrare (>:) ). Sper ca asa nu o sa mai vad toate distrusele adunate pe rampe:)) . Defapt cred ca o sa imi "selectez clientela" :)))

Apoi ma gandea sa-mi deschid si un restaurant de fite numit McNina, cu un meniu sofisticat si oferte atragatoare de genul "La 3 sandvisuri da' vita primiti un joint sau un pepsi gratis". NU, nu o sa las bautura la alegere:)))

In rest toate bune si frumoase. Acest post l-am scris pt ca trebuia sa mai fac si asta ca sa nu-mi stric programul de "diva". Si un alt motiv ar fi pt ca m-am saturat numai de posturi sentimentale si melodramatice.

Asa ca nu uitati copii dragi, face-ti-o numai cu prezervativ! Umh.. cada, lumanari, spuma, intuneric. (P.S.:nu folositi apa prea calda)

Nu stiu ce am azi de aberez sau ce-i cu faza total randomly care trebuia sa tina pe post de incheiere.:)))